Ajutor Social

Te afli într-o mare nenorocire.

Un viitor nesigur și-a croit calea în viața ta, te-a forțat să-ți părăsești casa și să te pornești într-o călătorie încărcată cu prea multe lucruri necunoscute.

Poate că ai niște nevoi imediate.

De mâncare și scutece pentru bebelușul tău, spre exemplu. Poate că n-ai reușit să împachetezi hainele sau obiectele personale. Centrele noastre creștine pentru refugiați ar putea acoperi nevoile tale imediate. Dispunem și de o clinică creștină, care oferă asistență medicală gratuită pentru refugiați.

Poate că te afli într-o stare de șoc emoțional.

Prea șocată ca să mai plângi. Copiii tăi sunt stresați. Cu greu mai mănânci sau vorbești. Te rog, cere ajutor. E mai ușor să treci prin greutăți când ai lângă tine oameni capabili să te ajute. Avem consilieri creștini și pastori care sunt gata să te asculte și să te susțină emoțional și psihologic.

Poate te simți blocată fără ieșire.

N-ai nici un loc unde să mergi. Toate deciziile par grele și mizele sunt atât de înalte! Noi îți putem aranja consultații cu consilieri creștini profesioniști care să te ghideze în luarea deciziilor corecte.

Toate serviciile noastre pentru refugiați sunt GRATUITE, oferite din generozitatea creștinilor din Moldova și din alte părți ale lumii.