Ajutor Spiritual și Consiliere

Domnul este stânca mea, fortăreața mea și izbăvitorul meu!
Dumnezeul meu este stânca mea în Care mă adăpostesc,
scutul meu, cornul mântuirii mele, întăritura mea!

Psalmul 18:2

Trăim timpuri nesigure și tulbure. Pandemia crudă, războiul îngrozitor ne lasă lipsiți de putere și de o viziune clară pentru viitor, mișcându-ne încoace și încolo ca niște valuri bătute de vânt.

În astfel de timpuri avem între noi oameni care-i uimesc pe alții prin atitudinea lor. Ei nu par a fi ușor de speriat, parcă nu se îngrijorează pentru viitorul lor, și sunt capabili de acte de eroism pentru a ajuta oameni în nevoi din jurul lor. Aceștia sunt credincioșii.

Dumnezeu în care ei cred este ca o stâncă pe care ei stau ferm. Nici un val și nici o circumstanță nu-i poate zdruncina.

Ai vrea să folosești această criză din viața ta ca pe o ocazie de a te apropia mai mult de Dumnezeu? Ai vrea să primești harul, ajutorul și protecția Lui?

Dacă dorești un consilier creștin sau un pastor să vorbească și să se roage împreună cu tine, sau dacă dorești să studiezi Biblia, noi te putem ajuta.

Oricare nevoie ai avea, spune-ne în formularul de mai jos și noi vom încerca să te ajutăm.

Toate serviciile noastre pentru refugiați sunt GRATUITE, oferite cu generozitate de către creștinii  din Moldova și din întreaga lume.